Stiri
Dacia Lodgy: primele imagini oficiale


Dacia a prezentat astăzi primele imagini oficiale ale noului său model – Lodgy. De data aceasta, monovolumul a fost prezentat în versiunea de serie. Modelul de familie este disponibil în versiuni cu cinci sau cu şapte locuri şi va debuta la Salonul Auto de la Geneva din luna martie a acestui an. Lodgy are o lungime de 4.5 metri şi promite un volum considerabil al portbagajului, chiar şi în varianta cu şapte locuri. Pentru moment, specificaţiile tehnice complete ale acestui model nu au fost prezentate.
În schimb, cei de la Dacia au explicat alegerea numelui Lodgy pentru noul lor model. Numele Lodgy aminteşte de cuvântul lodge din limba engleză şi subliniază trăsătura esenţială a acestui model: capacitatea de a găzdui o întreagă familie şi bagajele sale. În comparaţie cu Logan MCV, Lodgy este mai lung cu peste 30 de milimetri şi promite un portbagaj mai spaţios. Logan MCV se mândreşte cu un portbagaj de 198 de litri în versiunea cu şapte locuri şi 700 în versiunea cu cinci locuri, în timp ce Duster, un model cu 200 de milimetri mai scurt decât Lodgy are un volum al portbagajului de 475 de litri.
Oficialii Dacia nu au prezentat nicio informaţie despre motorizările noului Lodgy, deşi ne aşteptăm la cel puţin un motor pe benzină şi un diesel în gama noului model al constructorului din Mioveni. Motorul 1.5 dCi de 110 CP şi 240 Nm este cel mai probabil candidat pentru monovolumul compact de la Dacia, iar unitatea de 1.6 litri cu 16 supape şi 105 CP ar putea fi oferită pe versiunile entry-level ale lui Lodgy.
Spre deosebire de actualele modele Dacia, noul monovolum nu va mai lua naştere pe platforma de la Mioveni. Constructorul român va asambla Lodgy în cadrul uzinei sale din Tanger din raţiuni de spaţiu. Renault a investit circa un miliard de euro în uzina din Maroc pentru a spori competitivitatea acesteia, iar acest lucru se va reflecta şi în cifrele de producţie ale noului Lodgy.
----
Sursa: www.automarket.ro
Alte stiri
Internet nelimitat noaptea-ntreagă la doar 8 lei!
IT/Comunicatii
Publicat: 6 februarie 2012
Descarcă imagini, joacă online sau comunică cu prietenii în reţelele de socializare toată noaptea, pentru că la Moldcell ai parte de o ofertă specială: Internet mobil nelimitat de la 8 seara şi până la 8 dimineaţa la doar 8 lei! [...]
Citeste mai departe
Moldtelecom este pregătit pentru cea mai nouă tehnologie a viitorului – 4G LTE
IT/Comunicatii
Publicat: 3 februarie 2012
Azi, 3 februarie 2012, Moldtelecom, cel mai mare operator de comunicaţii din Republica Moldova, a demonstrat public în cadrul Expoziţiei „Fabricat în Moldova” o nouă performanţă tehnologică – proiectul 4G LTE . [...]
Citeste mai departe
Lucrări de profilaxie a sistemului de carduri Mobiasbancă – 05 şi 06 februarie 2012
Finante
Publicat: 3 februarie 2012
Stimaţi clienţi, în legătură cu efectuarea lucrărilor de mentenanţa evolutivă asupra aplicaţiei informatice, sistemul de carduri al Mobiasbancă nu va fi disponibil în perioada 05 februarie ora 22:00 – 06 februarie ora 9:20. [...]
Citeste mai departe